Anders Borg: Falimentul Greciei este foarte probabil

Anders Borg: Falimentul Greciei este foarte probabil
Foto: Pakistantoday.com

Încercările de a evita falimentul Greciei par sortite eșecului, iar țara va ajunge într-o situaţie de default în ciuda tentativelor de salvare, a declarat, joi, ministrul de finanţe al Suediei, Anders Borg, citat de AFP.

”Cel mai probabil scenariu este al unui tip de default în Grecia. Având în vedere modul în care a fost gestionată situația până acum, falimentul Greciei nu poate fi exclus din deznodământul final”, a spus ministrul suedez în cadrul unui interviu acordat postului național de radio SR.

Borg este de părere că, și în cazul în care Grecia ar obține o prelungire a rambursării datoriilor și dacă noul guvern grec renegociază condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional, datoria sa publică va ajunge oricum la 120% până în 2020.

”Un procent de 120% este rareori sustenabil, în special într-o țară cu perspective foarte slabe de creștere”, a mai spus Borg.

Ultima oră
00:06 - Fost ministru francez al justiției, inculpat pentru corupție și abuz de putere: Rachida Dati e cercetată pentru activitatea sa de avocat al Renault în vremea lui Carlos Ghosn, când era și eurodeputată
00:00 - Medicul Adrian Marinescu, despre a treia doză de vaccin anti-COVID: Să putem lua în calcul noile mutații
23:54 - Premierul Florin Cîțu: “Dacă mai e nevoie ne vom mai vaccina o dată”
23:20 - Valeriu Gheorghiță, despre eșecul campaniei de vaccinare: Cred că vorbim despre o problemă sistemică. Ține de încrederea populației în autorități și de educație
23:04 - Florin Cîțu: PNRR va fi aprobat în septembrie. Primii bani ar putea veni în noiembrie, dar anumite proiecte ar putea începe mai devreme cu resurse de la buget și decontăm din PNRR
23:03 - Premierul Cîţu, despre afirmația ministrului Sportului la adresa Anei Maria Popescu: A fost un comentariu nefericit
22:35 - Valeriu Gheorghiță, despre valul 4 al pandemiei: Cifrele arată bine, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim preocupați sau să nu luăm în serios toată această situație
22:26 - Valeriu Gheorghiță: Vorbim de un val 4 în majoritatea țărilor europene. Sunt analizate pe de o parte măsuri de motivare pentru vaccinare, iar pe de altă parte e luat în calcul un pachet de restricții (VIDEO)
22:12 - Valeriu Gheorghiță: „Este o prioritate să creștem numărul persoanelor vaccinate cu prima schemă”
22:00 - Florin Cîțu, despre declarația lui Ludovic Orban privind neatingerea țintei de vaccinare: M-a mâhnit