Activitatea intensă din ultimele săptămâni ale ANAF este tot mai criticată de unii politicieni. Între aceștia se află și Andreea Paul, prim-vicepreședinte PNL, care a catalogat instituția ca fiind un ”Gestapo fiscal”.
”Amenințările publice, acel Gestapo fiscal trebuie să dispară. Depolitizarea ANAF este iar foarte importantă. Pot înțelege parțial excesele ANAF după o perioadă atât de lungă de evaziune și de corupție atotcuprinzătoare. S-a întâmplat și în Statele Unite și în Italia, după perioade similare. Dar aceste excese trebuie să se diminueze rapid și să se revină la un punct de echilibru, în care instituția fiscală, de control fiscal, să devină partener cu contribuabilul, nu prădător al contribuabilului”, a declarat Andreea Paul pentru RFI.