Este inflație 15%, care de fapt e un 25% și care la raftul alimentar se simte cu 50% creștere de preț. IRCC-u a bubuit. Per total, puterea de cumpărare a clasei de mijloc a scăzut cu vreo 25-35%. Cam ca în 2008 când s-au tăiat salariile – se plâng unii antreprenori.
În comentariile de pe un grupul de antreprenori români, citate de Ziare, mulți confirmă că afacerile merg prost și foarte prost.
„Confirm aceeași scădere la începutul acest de an, comercializăm haine mărimi mari și foarte mari, dar aceeași problemă se resimte și în exteriorul țării noastre, nu s-a mai produs cam de 2-3 ani, de când cu pandemia, multe țări au lucrat cu marfă din stoc, neștiind ce se va întâmpla în pandemie, așa că părerea mea este că de abia acum se resimte.”
„Și la noi a scăzut în domeniul împachetare sau înfoliere cam cu 40 la %.” sau chiar „Nu numai în România, eu sunt în Belgia și e la fel, totul este în scădere de când au crescut dobânzile și în transport foarte greu, puțin de lucru!”
„Este inflație 15%, care de fapt e un 25% și care la raftul alimentar se simte cu 50% creștere de preț. IRCC-u a bubuit. Per total, puterea de cumpărare a clasei de mijloc a scăzut cu vreo 25-35%. Cam ca în 2008 când s-au tăiat salariile.”
„Scădere de la un an la altul, lumea caută prețuri mici, deci o farmacie independentă nu mai are nici o șansă, luna asta închid farmacia după aproape 6 ani de activitate.”
„Domeniul invitațiilor pentru evenimente, anul trecut și anul acesta în creștere.””Doar pe transporturi pe minus, în rest creșteri de 25-30%.”
„La noi au fost probleme la începutul pandemiei, cu lanțurile de aprovizionare, dar le-am intuit și am făcut stocuri de componente critice (semiconductori, în special) și în cele două luni de lockdown am reproiectat marea majoritate a echipamentelor, migrate spre componente mai ușor de găsit în piață.
A mai fost o cumpănă când a început războiul, pentru că Ucraina producea cam 50% din neonul mondial, folosit la producția de circuite integrate. Am văzut-o și pe asta venind și am crescut din nou stocurile în depozitul partenerului către care am externalizat producția. Mulți bani blocați în stocuri, bine că am avut provizioane/ rezerve.”
Alții spun că s-au descurcat bine cu turismul, imobiliarele sau… designul de sprâncene: „Cel mai bun an pentru noi – înființată în 1996 firma, agenție de turism.”
„În imobiliare, zona Sibiu. Primele 3 luni ale anului au fost mult mai multe tranzacții față de începutul anului trecut. S-a vândut mult cu cash și pe bugete mai mici.”
„La mine, Design sprâncene și Cosmetică profesională, am avut o creștere de 17% a cifrei de afaceri anul trecut și suntem pe creștere, clientela nouă constantă, însă am dublat munca cu atenție la detalii, investiție în cursuri, update amenajare cabinet, adică am crescut cheltuielile și se simte și progres în cabinet la vânzări.
Nu am mărit prețurile la client, urmează când vom trece la TVA să le mărim cu 19% prin vară. Ce cred eu este că acum este o ocazie extraordinară în care se face selecția clientului care dă bani fără probleme, dar vrea calitate. „