Prezent la o conferință organizată de Romanian Business Leaders, președintele Asociației Restaurantelor din România dar și proprietarul City Grill, Dragoș Petrescu, a declarat, marți, că Asociația pe care o reprezintă a început discuții cu conducerea Direcției Antifraudă în speranța modificării diferențelor de casă pentru care se suspendă activitatea, informează HotNews.
”Azi, ANAF e obligată să îți suspende activitatea pe minim 30 de zile dacă constată o diferență de casă de 10-15 lei. Noi ne dorim ca acest prag să fie în funcție de cifra de afaceri a restaurantului, iar perioada de suspendare să poată coborî și sub 30 de zile”, a spus Petrescu.
„Oricum, despre eventuale abuzuri ale ANAF se poate vorbi într-o mică masură. Rezultatele se vad: oamenii se conformează la plată tot mai mult. Ceea ce nu e normal e că nu ai dreptul la aparare; trebuie să închizi în ziua în care ANAF decide iar apoi să te judeci o lună sau două cu ei și să vezi dacă au avut dreptate sau nu”, a mai explicat acesta.
De asemenea, El a vorbit și despre proiectul Codului Fiscal. Astfel, potrivit lui Petrescu noul Cod Fiscal ar putea ajuta la transparentizarea businessurilor și la crearea unui mediu competitiv.
„E un pas inainte”, a mai adăugat Petrescu.