Hidroelectrica: Un ministru nu trebuie să fie un jupân care să vină să spună fiecărei companii ce are de făcut. Economia de piaţă este motorul dezvoltării

Hidroelectrica: Un ministru nu trebuie să fie un jupân care să vină să spună fiecărei companii ce are de făcut. Economia de piaţă este motorul dezvoltării
Sursă foto: hepta.ro & Pixabay

EXCLUSIV ONLINE // În condițiile în care OUG 114 ne-a dus în urmă cu mulți ani, România nu își poate permite să se canalizeze, simultan, pe mai multe mecanisme de difersificare energetică, a declarat Bogdan Badea, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica, în cadrul conferinţei „Energie pentru Responsabilitate”, de luni.

„Undeva trebuie să tragem o linie, trebuie să ne hotărâm. Vrem să ne asigurăm banda (…) cu centralele nucleare? Atunci trebuie să ne canalizăm resursele în acea direcţie. Vrem să ne canalizăm către zona de cărbune? Atunci trebuie să o facem doar în acea direcţie. Dar nu este realist să credem că putem să mai adăugăm la preţul actual al energiei şi un mecanism nuclear şi unul pe cărbune, în condiţiile în care discutăm despre Ordonanţa 114”, a precizat Bogdan Badea.

De altfel, referindu-se strict la OUG 114/2018 „a lăcomiei” el a mai precizat că: „Nu cred că un ministru trebuie să fie un jupân care să vină să spună la fiecare companie ce are de făcut. (…) Cred că economia de piaţă (…) este cea care este motorul dezvoltării”.

În plus, a indicat și faptul că a aflat din presă de unele decizii ce vizau Hidroelectrica,nu de la oficialii guvernamentali care le-au luat.

De asemenea, acriticatşi birocratizarea excesivă a sistemului de avizare a investiţiilor din domeniul energetic.

„Acum discutăm de investiţii majore în sistemul energetic. (…) Din păcate am excelat în a birocratiza orice fel de acţiune, orice fel de investiţie, de orice demers pe care orice investitordin această ţară vrea să-l facă. Având tot felul de comitete, comisii, care se ocupă de tot felul de lucruri şi da, care trebuie să obţii într-adevăr un aviz”.

Bogdan Badea a criticat, nsp, șilipsa de investiţii din hidro-energie.

„Avem zeci de mii de megawaţi putere instalată, la ce D-zeu mai facem investiţii? Această politică s-a implementat în foarte multe companii, care în loc să facă investiţii au migrat către direcţia de a fi puşculiţa pentru acţionari, cum a fost cazul Hidroelectrica”

„Am ajuns în zilele noastre şi vedem că, în realitate, capacităţile erau doar pe hârtie. (…). Trebuie să vedem şi pe zona de capacităţi aflate în rezervă ce este, în mod real funcţional şi ce nu este funcţional”

Preşedintele Directoratului Hidroelectrica a oferitun exemplu de utilizare a capacităţilor de generare a hidro-energiei într-un mod mai eficient.

Puteam să urmăm exemplul Germaniei: luăm capacităţile, transferăm către operatorul de sistem, o folosim strict pentru momentele în care sistemul are nevoie şi împărţim costurile către operatorii de piaţă. Era o măsură pe care Germania a implementat-o cu succes, şi-a luat capacităţi pe cărbune, pe care le-a transferat şi le-a utilizat strict în scopul asigurării securităţii energetice, nu în scop comercial”.

Foto: Bogdan Badea, Preşedintele Directorat Hidroelectrica (sursă foto: hepta.ro)