Banca Națională a Elveției se declară pregătită să intervină pe piața valutară

Banca Națională a Elveției se declară pregătită să intervină pe piața valutară
Foto: gomarketsaus.com

Banca Națională a Elveției (BNS) este pregătită să intervină pe piața valutară pentru a relaxa politica monetară, a afirmat vicepreședintele Jean-Pierre Danthine, informează Reuters.

BNS ar putea lua în considerare stabilirea unui prag minim pentru un coș valutar alcătuit din euro și dolar, susține Fritz Zurbruegg, membru al Board-ului BNS.

Abandonarea, pe 15 ianuarie, a pragului minim de 1,20 franci pentru un euro, stabilit în urmă cu trei ani, a provocat o apreciere de 30% a francului elvețian în raport cu moneda euro și cu 25% față de dolar. Menținerea acestui prag ar fi costat instituția 100 miliarde de franci elvețieni (110,84 miliarde de dolari) pe lună, a avertizat Zurbruegg.

”Renunțarea la pragul minim înseamnă o înăsprire a politicii monetare. Acceptăm asta, dar numai până la un punct. Suntem pregătiți fundamental să intervenim pe piața valutară”, a afirmat Jean-Pierre Danthine.

Acesta a explicat că va dura o perioadă de timp până ce se vor echilibra piețele valutare, dar Banca Națională a Elveției nu urmărește doar rata de schimb a euro, ci și a dolarului.

Referitor la o nouă strategie valutară, Danthine a declarat că sistemul din Singapore, care permite monedei naționale să se aprecieze sau să se deprecieze față de monedele principalilor parteneri comerciali într-o bandă de tranzacționare neprecizată ”merită o examinare mai atentă”.

Tags: