Băncile din Grecia, probleme din cauza recesiunii: Creditele neperformante valorează 66 de miliarde de euro

Băncile din Grecia, probleme din cauza recesiunii: Creditele neperformante valorează 66 de miliarde de euro

Băncile din Grecia continuă să aibă probleme din cauza recesiunii. Unul din trei credite este pierdut, arată un raport al creditorilor internaţionali, iar situaţia nu pare să se amelioreze în viitorul apropiat. Grecia este în al şaselea an de recesiune.

Suma totală a împrumuturilor neperformante din sistemul bancar din Grecia este de aproximativ 66 miliarde de euro. Creditele neperformante au crescut puternic în primul trimestru al anului, de la 24,2% la 29% la finele lunii martie.

Aproximativ 40% din suma totală a creditelor neperformante este însă acoperită de provizioane, se arată în raportul Troicii, citat de presa elenă.

Totodată, reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional au precizat că băncile din Grecia vor fi supuse unor teste de stres, pentru a le evalua capacitatea de a rezista crizei.

Grecia a evitat falimentul prin două pachete de împrumuturi externe în valoare de peste 200 de miliarde de euro, după ce îndatorarea foarte ridicată a ţării a făcut imposibilă rostogolirea datoriei pe piaţa financiară.

Grecia este în al şaselea an de recesiune. Criza financiară şi şomajul foarte ridicat afectează afacerile băncilor, după ce acestea au înregistrat pierderi uriaşe.

Şomajul din Grecia a urcat de la 26,8% în martie la 26,9% în aprilie, un nou nivel record.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`