Bancomatele din Grecia, luate cu asalt pentru retragerea banilor. Sâmbătă are loc ultima reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro privind situația țării care ar putea intra în incapacitate de plată (VIDEO)

Bancomatele din Grecia, luate cu asalt pentru retragerea banilor. Sâmbătă are loc ultima reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro privind situația țării care ar putea intra în incapacitate de plată (VIDEO)
Foto: ziaruldeiasi.ro

Bancomatele din Grecia sunt luate cu asalt. Oamenii sunt speriaţi că ţara ar putea intrat în incapacitate de plată şi au început să scoată bani încă de la primele ore ale dimineţii.

Între timp, premierul elen, Alexis Tsipras, a anunţat că va organiza un referendum în legătură cu documentul ce ar putea rezulta după şedinţa Eurogrupului la care iau parte Grecia şi principalii săi creditori (Detalii AICI). Tsipras a declarat că Grecia nu va ceda niciunei forme de şantaj.

Grecii s-au dus cu noaptea în cap pentru a-și retrage banii depuși la bancă, speriați fiind de șirul negocierilor eșuate. Dacă la ultima reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro care are loc sâmbătă la Bruxelles nu se ajunge la un acord, Grecia ar putea intra în incapacitate de plată.

Conform Wall Street Journal, cele două tabere nu cad la înţelegere din cauza diferenţelor în privinţa pensiilor şi taxelor. Creditorii cer reducerea majorărilor de taxe impuse companiilor şi dublarea reducerii cheltuielilor pentru apărare. Creditorii vor şi venituri mai mari din taxa pe vânzări şi reducerea beneficiilor din pensii, în loc de creşterea contribuţiilor.

Bancomatele din Grecia, luate cu asalt