Conducerea BlackBerry a înființat o comisie de analiză a viitorului companiei, care va avea în vedere colaborări, parteneriate strategice, vânzarea sau alte posibile tranzacții.
Comisia este alcătuită din directorul general, Thorsten Heins, şi mai mulţi membri ai board-ului director.
Decizia de a analiza viitoarea strategie a companiei vine după 5 ani în care producătorul canadian de smartphone-uri a înregistrat scăderi pe piaţa smartphone-urilor în faţa Apple şi producătorilor de telefoane bazate pe sistemul de operare Android al Google.
BlackBerry a precizat că nu există garanția că procesul va conduce la o tranzacție, scrie MarketWatch.
Compania, fosta Research in Motion, a înregistrat o scădere de 93% a preţului acţiunilor în ultimii 5 ani, iar anul trecut a raporat o pierdere de 646 milioane de dolari.