BNR caută căi pentru a sprijini capitalul autohton. Daniel Dăianu: Este bine pentru economie să ai așa ceva. Sunt vecini care o fac cu tenacitate

BNR caută căi pentru a sprijini capitalul autohton. Daniel Dăianu: Este bine pentru economie să ai așa ceva. Sunt vecini care o fac cu tenacitate

România trebuie să ia măsuri pentru a sprijini capitalul autohton, susține Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR).

Acesta precizează că aceste măsuri nu ar intra în contradicție cu angajamentul european al țării.

"Constat că există o stare precară a capitalului autohton, că avem nevoie de grupuri cu capital autohton mai puternice. Este bine pentru economie să ai așa ceva. (…) A sprijini companii autohtone nu merge în zona nerezonabilă a apărării unor interese. Este pe deplin rațional și este întemeiat să sprijini și grupuri autohtone”, a explicat joi Daniel Dăianu, în cadrul în cadrul Romanian International Trade Summit, scrie Agerpres.

El a mai afirmat că noi avem un deficit “foarte mare” și că sunt vecini care “o fac cu tenacitate, au reușit să consolideze capital autohton, au o voce în dezbaterea publică".

"Statele se întorc către interior, pentru că lucrurile s-au complicat foarte mult. Cetățenii cer protecție de la state. Contractul social se definește prin relația dintre cetățean și stat, nu între cetățean și instituțiile UE", a subliniat oficialul BNR.

în acest context, România are nevoie de o bancă de dezvoltare, spune Dăianu.

De asemenea, de ajutor ar fi și o capitalizare mai bună a CEC.

Oficialul BNR a menționat faptul că piața internă este dominată de companii străine, iar această particularitate ar trebui exploatată.

"Brandul unei țări, ca și al unei companii, rezidă din priceperea oamenilor. România este un mozaic. Avem sectoare industriale de excelență (IT, aero, auto). Renault folosește la Mioveni forță de muncă românească înalt calificată. Avem firme care s-au impus pe plan extern, există centre care pulsează, centre academice care nu sunt doar centre academice. (…) Avem nevoie de 7 — 8 poli de dezvoltare, în afară de București, pentru a trage țara în sus", a mai spus Dăianu.