Un nou proiect al BNR pentru modificarea regulamentului referitor la cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit prevede că toate băncile trebuie să-și pregătească planuri amănunţite de finanţare pentru situaţia în care s-ar lovi de o criză de lichidități. Aceste planuri trebuie să fie fezabile și robuste la nivel operaţional chiar dacă mai multe bănci recurg la aceleaşi soluţii, scrie Ziarul Financiar.
BNR îşi extinde astfel solicitările referitoare la modul în care instituţiile de credit trebuie să se pregătească pentru „situaţii neprevăzute”. Totul se înâmplă pe fondul tensiunilor în creștere la nivelul distribuţiei lichidităţilor pe piaţa interbancară şi al riscului ca băncile locale să se confrunte cu dificultăţi crescânde în asigurarea finanţărilor necesare în valută.
Toate băncile au astfel de planuri pentru eventualitatea unei crize a lichidităţilor – cel mai mare pericol pentru o instituţie de credit, dar BNR le cere acum bancherilor să găsească din timp surse de finanţare de rezervă pe care să le poată utiliza în cazul în care ar trebui să facă față unei reduceri a ofertei de lichidităţi din partea mai multor categorii de furnizori. O bancă ar trebui, astfel, să aibă planuri de urgență inclusiv pentru cazuri în care rămâne fără linii de finanţare atât de la parteneri de pe piaţa interbancară locală cât și de la banca-mamă.
Mai mult, băncile trebuie să-și testeze şi să-și actualizeze regulat aceste planuri de urgenţă, să stabilească linii clare de responsabilitate în cadrul unei organizaţii şi proceduri bine definite care să acopere atât depăşirea unor probleme temporare intervenite în cursul unei zile, dar şi pe perioade mai lungi, mai scrie sursa citată.