Bogdan Chirițoiu, despre ancheta Consiliului Concurenței pe piața asigurărilor: Investigația a pornit pe baza datelor Consiliului, nu e legată de o plângere venită din piață (VIDEO)

Bogdan Chirițoiu, despre ancheta Consiliului Concurenței pe piața asigurărilor: Investigația a pornit pe baza datelor Consiliului, nu e legată de o plângere venită din piață (VIDEO)
Foto: B1 TV

Anchetă de amploare pe piaţa asigurărilor. Consiliul Concurenţei verifică zeci de firme. Investigaţia are ca obiect un posibil schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, informează B1 TV. Sunt suspiciuni inclusiv în privinţa stabilirii tarifelor.

În acest context, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat pentru Știrile B1 TV că ancheta a pornit în urma unor suspiciuni ale Consiliului și nu în urma vreunei plângeri.

”Este o investigație pornită pe baza datelor Consiliului, nu e legată de o plângere venită din piață. Au apărut suspiciuni legate de comportamentul Uniunii Naționale a Societăților de
Asigurări. Firmele au pus la punct un mecanism prin care furnizau date de piața, în unele cazuri erau date recente care avea valoare comercială”, a declarat Chirițoiu.

”Datele astea pot duce la un comportament anticoncurențial pentru că reduc incertitudinea în piață. Când pot să îmi dau seama care este strategia competitorilor mei, pot să îmi ajustez oferta și în felul ăsta nu voi oferi cele mai bune condiții pe care le pot oferi clienților mei”, a mai spus președintele Consiliului Concurenței.

Întrebat dacă este adevărat că această investigație ar putea dura chiar și doi ani, Bogdan Chirițoiu: ”Sunt multe firme implicate, amenzile sunt foarte mari. Când poți să dai amenzi de milioane de euro,  e important să nu greșești”.

Bogdan Chirițoiu, despre ancheta de pe piața asigurărilor