Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2023 intră vineri la vot în Consiliul General, iar acesta prevede un buget general de 11,3 miliarde lei pentru municipalitate și instituțiile subordonate, potrivit Agerpres.
Grupul PSD a depus la proiect un amendament care prevede o suplimentare cu 630 milioane lei pentru plata stimulentelor financiare, una de 56 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la obiectivul „Bancă de alimente, Cantină socială, Centru de asistenţă pentru mamă şi copil şi reintegrare socio-profesională;”, respectiv 24,7 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor la blocul de locuinţe sociale din bd. Ghencea nr. 322 – 326; 2 milioane de lei pentru dezvoltarea proiectului cultural-artistic „Pinacoteca Municipiului Bucureşti”. Amendamentul social-democraților a fost avizat negativ, joi, de Comisia economică.
La începutul săptămânii, primarul general Nicușor Dan spunea că în proiect va fi propusă o sumă „consistentă” pentru microcipări și sterilizări gratuite, precum și pentru extinderea capacităților din adăposturile de câini.
Totodată, edilul menționa că are în vedere o alocare de 10 milioane lei pentru sterilizarea câinilor, dar a explicat că suma va fi decisă în urma discuțiilor cu grupurile politice din Consiliul General.
Dacă proiectul trece de Consiliu în această formă, Primăria Capitalei și instituțiile din subordine vor avea în 2023 un buget general de 11,3 miliarde lei, din care bugetul local este estimat la 8 miliarde lei.
Veniturile totale ale bugetului general au fost prognozate la peste 11,3 miliarde lei, în timp ce cheltuielile totale au fost estimate la aproa
Conform proiectului, Primăria Capitalei şi instituţiile subordonate ar urma să aibă în 2023 un buget general de aproape 11,4 miliarde lei, cheltuielile totale fiind estimate la același nivel.