Cât vor valora amenzile rutiere în 2022? O ordonanță de urgență a fost adoptată în acest weekend

Cât vor valora amenzile rutiere în 2022? O ordonanță de urgență a fost adoptată în acest weekend
Pedepsele încasate de doi polițiști după ce au jefuit și agresat o bătrână din Arad / Foto: Facebook: MAI

Oficialitățile au semnat ca punctul de amendă să valoreze, și în anul 2022, 145 lei, potrivit unei ordonanțe de urgență ce a fost adoptată în acest weekend, arată avocatnet.ro

Punctul de amendă ar fi urmat să crească

În lipsa ordonanței de urgență, valoarea punctului de amendă ar fi crescut, din 1 ianuarie, la 10% din salariul minim brut, respectiv 255 de lei.

Așadar, prin OUG 130/2021, apărută în Monitorul Oficial 1.202, plafonarea punctului de amendă va continua și în anul 2022: „în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022 un punct-amendă este 145 lei”.

Conform Codului rutier, un punct de amendă valorează 10% din salariul minim brut. Așadar, în lipsa OUG 130/2021, valoarea punctului de amendă ar fi urmat să se majoreze privind legislația în vigoare. Mai exact, de la 1 ianuarie 2022, un punct de amendă ar fi urmat să valoreze 255 lei.

La nivel național, salariul minim brut la nivel de țară a fost stabilit în luna octombrie, acesta valorând 2.550 lei. În acest moment, salariul minim brut la nivel național are valoarea de 2.300 de lei.

Ce spune premierul Nicolae Ciucă despre bugetul pe 2022

„Bugetul include cea mai mare alocare de investiții din ultimii 32 de ani. Fondurile însumează aproximativ 88,8 miliarde de lei, practic dublul sumei de investiții realizate în 2019”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Asta în condițiile în care Florin Cîțu, președintele PNL, a acuzat că procentul alocat investițiilor în bugetul pe 2022 este sub pragul de 7% convenit în coaliție: „Doar când investești poți să ai resurse să plătești salarii și pensii mai mari. Fără aceste resurse alocate către investiții, pachetul social nu are sustenabilitate și creează dezechilibre macro pe termen lung”.

„Aşa cum ne-am angajat, nu vom creşte taxele şi impozitele, nu vom pune presiune pe mediul de afaceri. Vom menţine regimul actual al IMM-urilor şi măsurile aflate în vigoare pentru susţinerea antreprenorilor”, a mai afirmat Ciucă.

Ultima oră
18:07 - Newsweek: Bolojan nu poate trece un guvern nici dacă îl votează toți „trădătorii” din SOS și POT. Îi lipsesc 5 voturi
18:04 - Val de teorii ale conspirației după moartea și dispariția unor cercetători din SUA. Familiile: „Speculațiile sunt dezgustătoare”
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator” (VIDEO)
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau