Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a avertizat că datoria publică acumulată de ţările bogate se apropie de nivelurile atinse în perioade de război şi că aceasta constituie cea mai mare ameninţare la adresa economiei globale.
„Cel mai mare obstacol la adresa creşterii va fi fără îndoială imensa moştenire creată de datoria publică care a atins, în medie, 110% din Produsul Intern Brut în ţările dezvoltate, un nivel similar cu cel din perioadele de război” a spus Lagarde.
Conform estimărilor publicate săptămâna aceasta de MI, datoria publică a ţărilor dezvoltate ar urma să treacă de 110% din PIB în acest an pentru a ajunge la 113% în 2013. În cazul Japoniei, datoria publică a ajuns ls 236,6% din PIB în 2011.
Joi, Lagarde a menţionat că este necesar să se acorde „puţin mai mult timp” unor ţări, cum ar fi Grecia, Spania şi Portugalia, care pun în aplicare programe pentru reducerea deficitului bugetar, pentru Grecia insistând că ar mai trebui să i se ofere încă doi ani pentru realizarea consolidării fiscale.
FMI a revizuit în scădere previziunile privind creşterea economiei mondiale în acest an, la 3,3% de la 3,5%.