Comisia Europeană reia plăţile pentru patru din cele cinci programe POSDRU care au fost presuspendate

Comisia Europeană reia plăţile pentru patru din cele cinci programe POSDRU care au fost presuspendate

Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci programe POSDRU care fuseseră presuspendate, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Fondurilor Europene.

„Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României. Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program”, se arată în comunicatul Ministerului Fondurilor Europene.

Comisia a presuspendat acest program la sfârşitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în perioada 2009-2011. În continuare, plăţile rămân blocate pe Axa 6 a programului, pe care sunt alocate însă mai puţin de 3% din totalul fondurilor puse la dispoziţia României prin POR, precizează sursa citată.

Prin deblocarea acestor plăţi redevin disponibile aproape 80% din fondurile alocate României, peste 150 de milioane de euro.

Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, pe acest program au fost semnate aproape 3.400 de contracte de finanţare, care prevăd crearea a aproximativ 20 de mii de locuri de muncă.