Conferință despre impactul Brexitului, organizată vineri de BNR și Ambasada Irlandei în România / Liderii UE și Marea Britanie au convenit asupra unui acord de tranziție

Conferință despre impactul Brexitului, organizată vineri de BNR și Ambasada Irlandei în România / Liderii UE și Marea Britanie au convenit asupra unui acord de tranziție

Banca Naţională a României şi Ambasada Irlandei în România organizează vineri conferinţa cu tema „Impactul Brexit asupra economiilor din Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Uniunea Europeană”.

Conferinţa este susţinută de Alan Ahearne, director al Whitaker Institute şi membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Centrale a Irlandei.

Liderii statelor UE, reuniţi la Bruxelles la Consiliul European, au aprobat joi noul acord privind Brexitul anunţat în cursul dimineţii şi au adoptat o declaraţie în acest sens, relatează agenţiile DPA, EFE şi Reuters.

Potrivit unui oficial european citat de Reuters, liderii europeni au convenit ca acordul să fie valabil începând cu 1 noiembrie.

În declaraţie nu este menţionată şi vreo posibilă nouă amânare a Brexitului dincolo de data de 31 octombrie dacă parlamentul britanic respinge acordul.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`