Consiliul Concurenţei a amendat cu 41,25 milioane lei Asociaţia Societăţilor Financiare din România şi 16 companii

Consiliul Concurenţei a amendat cu 41,25 milioane lei Asociaţia Societăţilor Financiare din România şi 16 companii

Consiliul Concurenţei a amendat cu 41,25 milioane lei (aproximativ 8,47 milioane euro) Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB) şi 16 companii membre ale acesteia pentru încălcarea legislaţiei în domeniul concurenţei, prin participarea la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial.

”Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 41.251.774 lei (aproximativ 8,47 milioane euro) Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB) şi 16 companii membre ale acesteia pentru încălcarea legislaţiei în domeniu concurenţei, prin participarea la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial. Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că erau transmise, alături de informaţii privind valoarea finanţărilor curente şi viitoare, şi unele elemente cu un grad ridicat de detaliere, cum ar fi valoarea bunului, perioada finanţată, valoarea reziduală, portofoliul de leasing etc.”, arată autoritatea de concurenţă.

Toate acestea au condus la transparentizarea excesivă a pieţei, oferind posibilitatea competitorilor de a-şi adapta în consecinţă strategiile comerciale, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Această practică a fost facilitată de Asociaţia Societăţilor Financiare din România – ALB, dar şi de o companie care a aplicat la politica de clemenţă, oferind autorităţii de concurenţă informaţiile necesare pentru declanşarea investigaţiei în 2017. De asemenea, o companie a recunoscut participarea la fapta anticoncurenţială, ceea ce a condus la reducerea amenzii aplicate acesteia.

Amenzile au fost aplicate astfel: Alpha Leasing Romania IFN SA: 403.006 lei; BCR Leasing IFN SA: 4.680.165 lei; BRD Sogelease IFN SA: 1.942.173 lei; BT Leasing Transilvania IFN SA: 4.327.225 lei; Idea Leasing IFN SA:1.656.550 lei; Impuls Leasing Romania IFN SA: 3.458.203 lei; Motoractive IFN SA: 3.658.735 lei; OTP Leasing Romania IFN SA: 589.073 lei; Piraeus Leasing Romania SA: 293.664 lei; Porsche Leasing Romania IFN SA: 1.563.254 lei; Raiffeisen Leasing IFN SA: 1.732.069 lei; RCI Leasing Romania IFN SA: 3.562.857 lei; RD Leasing IFN SA: 1.006.741 lei; Ţiriac Leasing IFN SA: 2.898.688 lei; Unicredit Leasing Corporation IFN SA: 9.054.491 lei; Vista Leasing IFN (Romania) SA: 386.197 lei; Asociaţia Societăţilor Financiare – ALB: 38.676 lei.

”În urma investigaţiei autorităţii de concurenţă, ALB a adoptat măsuri de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, implementând un proiect de tip ‘black box’. Astfel, ALB a încheiat un contrat cu o firmă de consultanţă, care va centraliza şi prelucra numai informaţii aferente perioadelor trecute (nu a intenţiilor viitoare ale firmelor), iar apoi le va prezenta într-o formă agregată (care să nu permită identificarea informaţiilor strategice ale participanţilor). Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor”, mai arată Concurenţa.

Decizia autorităţii de concurenţă, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituţiei, poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.