Critical Developments in International Arbitration, a 5-a ediție a Conferinței Bucharest Arbitration Days, are loc în perioada 6 – 7 iunie. Evenimentul reunește experți în arbitraj internațional din peste 15 țări

Critical Developments in International Arbitration, a 5-a ediție a Conferinței Bucharest Arbitration Days, are loc în perioada 6 – 7 iunie. Evenimentul reunește experți în arbitraj internațional din peste 15 țări

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comert și Industrie a României și Wolters Kluwer România organizează, în perioada 6 – 7 iunie 2024, cea de-a 5-a ediție a Conferinței BUCHAREST ARBITRATION DAYS (BArD). Evenimentul este organizat cu susținerea Chartered Institute of Arbitrators (CIArb), Oil, Gas & Energy Law (OGEL), Transnational Dispute Management (TDM) și Young Romanian Arbitration Practitioners (YRAP).

Conferința Bucharest Arbitration Days s-a impus în ultimii ani ca o platformă pentru a dezbate cele mai noi problematici din domeniul arbitrajului comercial și de investiții. Astfel, Bucureștiul a devenit un hub important pe harta arbitrajului comercial internațional.
A cincea ediție a BArD reunește experți în arbitraj internațional din peste 15 țări printre care Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Italia, Germania sau Elveția, reprezentanți ai instituțiilor de arbitraj, arbitri, consilieri, avocați, furnizori de inteligență artificială etc. În cadrul celor șapte sesiuni ale Conferinței vor fi abordate subiecte legate de impactul noilor tehnologii asupra arbitrajului comercial internațional; etica și conflictele de interese în arbitrajul internațional; evoluția relației dintre tribunalele arbitrale și instanțele de judecată; diversitatea în arbitraj din perspectiva diversității locurilor și instituțiilor de arbitraj precum și din perspectiva tranziției către o energie curată și a angajamentelor internaționale ale statelor privind schimbările climatice.

Invitații speciali ai ediției 2024 sunt Prof. Julian DM Lew KC, profesor de arbitraj internațional și șef al Școlii de Arbitraj Internațional din cadrul Universității Queen Mary din Londra, și Prof. Maria Chiara Malaguti, profesor de drept internațional la Università Cattolica del Sacro Cuore (Milano/Roma, Italia), unde predă dreptul comercial și dreptul internațional.

Agenda detaliată a evenimentului poate fi consultată accesând link-ul următor: https://bucharestarbitrationdays.com/2024-edition/

Background:

Bucharest Arbitration Days (BArD) este prima și cea mai mare conferință din România dedicată arbitrajului comercial internațional, aflată acum la cea de-a 5-a ediție. Evenimentul de anvergură internațională reunește anual practicieni din domeniul arbitrajului comercial, personalități din domeniul academic și orice persoane interesate de acest mod de soluționare alternativă a disputelor, pentru a discuta și dezbate cele mai recente probleme juridice sau practice din materia arbitrajului. Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României este cea mai veche instituție de arbitraj comercial din România. Are peste 70 de ani de existență, fiind o instițuție cu tradiție care a soluționat de-a lungul timpului un număr mare de dosare arbitrale de o complexitate deosebită. Are în componența sa peste 170 de arbitri români și străini recunoscuți la nivel național și internațional. Arbitrajul comercial reprezintă o formă de jurisdicție alternativă la jurisdicția instanțelor judecătorești aflată la dispoziția părților pentru soluționarea unor litigii comerciale interne sau internaționale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`