Analiștii sunt de părere că la începutul anului am putea asista la o reducere a dobânzii cheie cu 0,25 puncte procentuale, în ciuda riscurilor generate de criza din zona euro, scrie Mediafax.
Astfel, șase din cei 11 analişti consultaţi se aşteaptă la reducerea dobânzii, în timp ce restul de cinci estimează că BNR va menţine actualul nivel de 6%, având în vedere riscurile din zona euro şi leul încă slab
„Cred că ar putea reduce dobânda cu 0,25 puncte procentuale, luând în calcul liniştea relativă de pe frontul crizei din zona euro. Consider însă că o astfel de decizie ar fi periculoasă având în vedere dificultăţile care aşteaptă leul în acest an din cauza reinflamării crizei din zona euro în prima jumătate a anului”, a spus Peter Attard Montalto, analist la Nomura.
Totuși, leul a înregistrat un curs bun în ultimele luni din 2011, ajungând în noiembrie la minimul ultimelor 16 luni.
În cazul în care BNR decide să reducă dobânda cheie, leul s-ar putea deprecia, însă impactul va fi cel mai probabil doar pe termen scurt, deoarece dobânzile vor rămâne relativ ridicate faţă de majoritatea statelor UE.
România a fost prima dintre ţările emergente ale UE care a decis să reducă dobânda, începând cu luna mai a anului 2010, pentru a încuraja recuperarea economică.
Ultima reducere a dobânzii cheie a avut loc în noiembrie 2011.