Curtea de Apel a redus o amendă încasată de BRD Pensii în 2010. Consiliul Concurenței va ataca decizia în instanță

Curtea de Apel a redus o amendă încasată de BRD Pensii în 2010. Consiliul Concurenței va ataca decizia în instanță
Foto: iasiplus.ro

Curtea de Apel București a redus o amendă încasată de BRD Pensii în 2010, când instituția, alături de alte 13 societăți, ar fi încălcat legislația privind repartizarea în mod egal a persoanelor care au semnat mai multe cereri de înscriere la un fond de pensii private, informează Mediafax.

Astfel, instanța a decis reducerea amenzii de la 165.000 lei la 45.156 lei. Decizia poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare.

În august 2010, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat că instituţia a amendat cu 5,2 milioane de lei un număr de 14 administratori de fonduri de pensii private obligatorii pentru că „s-au înţeles” să încalce legislaţia cu privire la repartizarea persoanelor care s-au înscris la două sau mai multe fonduri.

Reprezentanții Consiliului Concurenței au declarat că instituția va înainta recurs la ÎCCJ.

Potrivit datelor Consiliului Concurenţei, aproape 80.000 de persoane au aderat la mai multe fonduri. Amenda a reprezentat 10% din valoarea activelor fondurilor administrate de fiecare societate la finele anului 2009, care se ridica la 2,38 miliarde de lei.