Dan Nica: Poșta Română a fost devalizată și jumulită într-o manieră oribilă prin contracte păguboase de zeci de milioane de euro (VIDEO)

Dan Nica: Poșta Română a fost devalizată și jumulită într-o manieră oribilă prin contracte păguboase de zeci de milioane de euro (VIDEO)
Foto: evz.ro

Dan Nica, ministrul pentru Societatea informațională, a declarat, duminică, că Poșta Română putea fi o companie profitabilă dacă nu ar fi fost devalizată și jumulită într-o manieră oribilă prin încheierea unor contracte păguboase de zeci de milioane de euro, în cadrul unei emisiuni de pe ProTV.

Când am plecat de la conducerea ministerului, în 2004, Poşta Română nu ştia ce să facă cu banii. Dacă îmi aduc bine aminte, avea un profit care depăşea câteva zeci de milioane de euro, iar în casă făceau plasamente overnight, că nu ştiau ce să facă cu banii. La momentul când am preluat-o, în mai 2012, am primit scrisoare de la fostul director general că societatea intră în faliment pe 13 iunie 2012, dacă ţin bine minte. Şi am intrebat de ce intră societatea în faliment? Mi s-a răspuns că nu mai avem ce să facem, că societatea primise o amendă de la Consiliul Concurenţei, de peste 100 milioane de lei, care devenise exigibilă, că datoriile la bugetul de stat, bănci şi furnizori depăşesc 600 milioane de lei„, a afirmat Nica.

Potrivit acestuia, societatea a încheiat de-a lungul timpului 50 de contracte defavorabile.

De-a lungul timpului, societatea a încheiat 50 de contracte defavorabile. Spre exemplu, Poşta a încheiat cu Blue Air un contract pentru transportul aerian al corespondenţei de mai multe zeci milioane de euro, în condiţiile în care compania nu avea bani de benzină pentru propriul parc auto. Contractul a fost încheiat de unul dintre directorii generali care s-a perindat pe la conducerea societăţii în ultimii ani„, a precizat ministrul.

Poșta Română a mai încheiat un contract defavorabil, în valoare de câteva zeci de milioane de euro.

Vorbim despre contracte păguboase de zeci şi zeci de milioane de euro. Tot ce v-am spus este înaintat către justiţie, DNA face intensiv anchete. Vreau să vă dau un alt exemplu, care m-a şocat cel mai tare. O firmă fără niciun salariat s-a obligat prin 2010 sau prin 2011 să monteze POS-uri la toate unităţile Poştei, dar nu a pus niciunul. Poşta, directorul juridic al companiei, în loc să rezilieze contractul cu litera care trebuie, l-a reziliat cu altă literă. Instanţa a constatat că rezilierea s-a făcut ilegal şi, în baza solicitării firmei respective, a hotărât despăgubiri de cinci milioane de euro„, susține Dan Nica.

Datoriile publice, eșecul privatizării Poștei

Embed:

Tags: