Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor, a declarat, marți, că proiectul-pilot privind sistemul E-factura va fi implementat chiar din 1 septembrie. În primă fază, acesta va funcționa în relația contribuabil – stat, „așa încât să vedem dacă sunt lucruri care trebuie îmbunătățite, și apoi să-l introducem business to business”, a precizat ministrul. Vîlceanu a ținut să puncteze că E-factura e un proiect la care premierul Florin Cîțu ține foarte tare. În aceeași conferință, ministrul a vorbit și despre alte măsuri menite să digitalizeze administrația publică.
„E-factura, sistemul obligatoriu de facturare electronică, e un proiect mult așteptat. A fost inițiat și discuțiile au început când ministru era Florin Cîțu, e un proiect la care ține foarte tare.
Sistemul permite contribuabililor să transmită factura către ANAF, care-și va păstra datele de care are nevoie și va transmite mai departe fișerul către beneficiar. Asigură o transparentizare a acestei activități, va contribui la creșterea veniturilor către bugetul statului și, de asemenea, e o măsură care amplifică digitalizarea.
În primă fază, sistemul va funcționa business to government, vom avea un proiect-pilot, așa încât să vedem dacă sunt lucruri care trebuie îmbunătățite și apoi să-l introducem business to business.
Vom avea contribuabilii care sunt în relații contractuale cu statul, care vor aplica în primă fază acest sistem, apoi vom trece și către business to bussines, după ce vom avea toate lucrurile clarificate. Măsura va fi implementată din 1 septembrie, în relația contribuabil – stat”, a declarta ministrul Dan Vîlceanu.