Până în 2035, femeile vor ajunge la aceeași vârstă de pensionare ca bărbații, la 65 de ani, a declarat președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.
Întrebat la ce să ne așteptăm în privința vârstei de pensionare, Daniel Baciu a spus: „Creșterea vârstei de pensionare este direct corelată cu creșterea speranței de viață, iar dacă vă uitați pe datele de la Institutul Național de Statistică observați că și România, ca și toate celelalte țări din Uniunea Europeană, mă refer la țările din blocul comunitar, unde, într-adevăr, speranța de viață este mai mare, dar și vârsta de pensionare este mai mare decât în România”.
„Vreau să vă spun că România a rămas cu această vârstă de pensionare încă din 2001, când am avut legea 19/2000, unde vârsta de pensionare a fost la bărbați de 65 de ani și vârsta de pensionare la femei a fost 60 de ani”, a precizat șeful Casei Naționale de Pensii.
„În momentul de față, orice doamnă care merge la ghișeul unei case teritoriale de pensii să își depună dosarul de pensie, azi, vârsta de pensionare este undeva la 62 de ani și jumătate. Avem un grafic de eșalonare a acestei vârste, pentru că nu vom crește brusc așa, din pix, vârsta de pensionare, și avem un grafic de eșalonare, până în 2030 vârsta de pensionare va atinge la 63 de ani, iar până în 2035 lucrul acesta se va face, femeile vor ajunge la aceeași vârstă de pensionare ca bărbații, la 65 de ani, și ne oprim aici”, a continuat oficialul.
Întrebat dacă i se pare că există un echilibru între cât cotizează românii și cât primesc după ce se pensionează, șeful Casei Naționale de Pensii a invocat principiul „solidarității intergeneraționale”: „Lucrurile sunt foarte clare. Aici este vorba despre principiul Pilonului 1 de pensii (…). Pentru actualii pensionari în plată se contribuie de către cei care sunt în câmpul muncii, deci de asigurați, de către salariații care sunt, urmând ca și pentru salariații care vor deveni pensionari să contribuie viitorii pensionari”.