Daniel Vasile: Noi, cei de la Partida Romilor, solicităm încă din anii `90 integrare, integrarea comunității de romi într-o economie activă. Nu există niciun astfel de program (VIDEO)

Daniel Vasile: Noi, cei de la Partida Romilor, solicităm încă din anii `90 integrare, integrarea comunității de romi într-o economie activă. Nu există niciun astfel de program (VIDEO)
Foto: captură B1 TV

Daniel Vasile, prim-vicepreședinte la Partida Romilor Pro-Europa, a reclamat lipsa inițiativelor care să faciliteze integrarea comunității de romi într-o economie activă. „Nu există niciun astfel de program”, a spus el, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.

Daniel Vasile, pe B1 TV: Noi, cei de la Partida Romilor, solicităm încă din anii `90 integrare

Întrebat despre măsura privind reducerea de preț la energie pentru familiile care au în întreținere cel puțin trei copii, Daniel Vasile a explicat: „Măsura are o notă, o doză de populism carpato-danubiano-pontic, adică nu mă gândesc că această măsură se va aplica de mâine și va aduce bunăstare, va aduce educație, va aduce locuri de muncă în comunitățile de romi, pentru că despre asta vorbim. Noi, cei de la Partida Romilor, asta solicităm încă din anii `90, integrare, integrarea comunității de romi într-o economie activă, în transformarea cetățenilor pasivi în cetățeni activi, plătitori de taxe și impozite, care să aducă bunăstare, care să dezvolte comunitatea. Nu există niciun astfel de program”.

„Asemenea măsuri populiste ar trebui, dacă vreți, din punctul nostru de vedere, să aibă un caracter general, adică noi întotdeauna când am spus, domne`, această măsură este bună în comunitatea de romi, am aplicat-o la nivel național. Vă dau un singur exemplu ca să înțelegeți foarte clar, laptele și cornul – este o măsură pe care noi am implementat-o. Organizația noastră, prin președintele Nicolae Păun, a solicitat primului-ministru această măsură să se aplice la nivel național și s-a aplicat la nivel național”, a continuat prim-vicepreședintele Partidei Romilor Pro-Europa.

„Astăzi vedem că 100.000 de copii au primit rechizite la două săptămâni după începerea școlii. Alte 200.000 așteaptă rechizite. De asemenea, este o măsură pe care noi am patentat-o. Organizația noastră, de cinci ani de zile, cu resursele economice pe care le avem, cu resursele financiare pe care le avem, acordă un ghiozdănel copiilor de etnie romă”, a adăugat el.

Urmăriți B1TV.ro și pe