În doar trei luni și jumătate Guvernul României a împrumutat 4,697 miliarde euro, adică aproximativ 40% din împrumutul semnat cu FMI, la începutul crizei economice, de executivul condus de Emil Boc, informează Digi 24.
Potrivit datelor oficiale, de la începutul anului. ministerul Finanțelor a făcut următoarele împrumuturi: 2,835 miliarde lei în ianuarie 2017, 3,533 miliarde lei în februarie 2017, 3,061 miliarde lei plus 240 milioane euro în martie 2017, 2,750 miliarde lei plus 1,75 miliarde euro în prima jumătate a lunii aprilie.
Cele mai multe dintre acestea sunt pe termen mediu și lung, unul dintre ele, făcut în mandatul lui Viorel Ștefan de la ministerul Finanțelor, fiind de 750 milioane de euro și având scadență în 2035.
Potrivit sursei citate, în 2009, la începutul crizei economice, România a împrumutat de la Fondul Monetar Internațional circa 12,9 miliarde euro, din care a tras efectiv, pe parcursul a șapte tranșe (2009-2011), aproximativ 11,9 miliarde euro.