Datoria publică a României crește cu o viteză uluitoare. Politicienii, prea preocupați să dea vina pe inamici închipuiți (VIDEO)

Datoria publică a României crește cu o viteză uluitoare. Politicienii, prea preocupați să dea vina pe inamici închipuiți (VIDEO)
Foto: captură nationaldebtclocks.org

Datoria publică a României a depășit o sumă uluitoare și continuă să crească. Fiecare cetățean român este dator cu peste 12.000 de lei, la o dobândă de 425 de lei pe secundă, arată site-ul nationaldebtclocks.org, care prezintă în timp real datoria externă a României.

De altfel, în august 2017, BNR anunța că datoria externă totală a României a crescut cu 1,8 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie, iar datoria pe termen lung a însumat 69,4 miliarde de euro la 30 iunie (73,6 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,6% faţă de 31 decembrie 2016.

Ioana Petrescu, fost ministru al Finațelor, a declarat în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum!” că nu este o problemă dacă statul se împrumută, atât timp cât sunt întrunite două condiții esențiale: se împrumută sustenabil, adică poate restitui banii, și face acest lucru pentru investiții. Important, a insistat aceasta, este ca România să rămână cu ceva de pe urma acestor împrumuturi, nu doar să plătească salarii și pensii.

Datoria publică a României crește cu o viteză uluitoare. Politicienii, prea preocupați să dea vina pe inamici închipuiți

#DIRECT_ONE_05zezl#

”Banii (deci si leul nostru) sunt si ei o marfa. Legea cererii si a ofertei ( pe asta nu o poate modifica nici dl Tudose, nici dl Dragnea) ne spune ca atunci cand creste cererea pentru o marfa in conditiile unei oferte limitate (ca tiparnita are si ea o frana) pretul pentru marfa aia creste.

Acum, uitati-va doar la viteza cu care creste datoria publica si o sa vedeti cine pune presiune pe cerere: chiar guvernul dlui Tudose si politicile promovate de maretul PSD…

Mai adaugati la chestia asta si recent anuntata intentie a guvernului de a se imprumuta direct de la populatie (ceea ce nu e rau deloc!) ceea ce va duce la reducerea "marfii" din stocul bancilor si o sa vedeti ca sunt cel putin doua motive reale de crestere a ROBOR. Amandoua insa vin de la Guvern, nu de la BNR.

Asa cum atrageam atentia acum vreo 3 ani, politicienii nostri au nevoie de un "deflator de ura", de cineva pe care sa arate cu degetul pentru greselile lor. Acum e BNR, ieri au fost bancile, alaltaieri multinationale”, a scris și consultantul fiscal Gabriel Biriș, pe contul său de Facebook.

Biriș mai remarcă ironic faptul că premierul Tudose, cel care se laudă că nu vrea să aibă de-a face cu băncile și nici măcar nu-și primește salariul pe card, este tocmai cel care acuză BNR că nu face ce legea îi interzice să facă.

Tags: