Ministerul Finanţelor a anunțat că deficitul bugetului general consolidat a crescut, după primele cinci luni ale acestui an, la 2,29% din Produsul Intern Brut (PIB). La finele lunii aprilie, acesta era de 1,81% din PIB.
Datele oficiale mai arată că deficitul bugetar, în sumă de 26,18 miliarde de lei, e în scădere comparativ cu soldul negativ consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 3,68% din PIB.
„Acest rezultat a fost realizat în condiţiile în care în perioada ianuarie-mai 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 3,88 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 6,56 miliarde de lei (10,44 miliarde de lei, respectiv 0,91% din PIB)”, a transmis Ministerul Finanțelor.
Amintim că, recent, Consiliul European a adoptat o recomandare în privința procedurii de deficit excesiv care a fost demarată în cazul României. Astfel, țara noastră ar trebui să pună capăt deficitului excesiv până în 2024, cel mai târziu.
„Îndeplinirea recomandării până în 2024 necesită un efort susținut și disciplină bugetară întărită pe termen mediu”, a declarat ministrul Finanțelor, liberalul Alexandru Nazare.