Departe de corupţia şi abuzurile din spitalele româneşti: mii de cadre medicale din România au părăsit România pentru a lucra în Anglia

Departe de corupţia şi abuzurile din spitalele româneşti: mii de cadre medicale din România au părăsit România pentru a lucra în Anglia
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Cadrele medicale fug în massă din România!  Doar în Marea Britanie, în topul medicilor şi asistentelor din alte ţără care au solicitat dreptul de a lucra, românii se află în top.

Exodul medicilor și asistentelor din România în străinătate nu poate fi oprit, avertizează DC Medical într-un articol dedicat acestui fenomen. Conform site-ului amintit, acest proces este îngrijorător pentru sistemul de sănătate din țară.

3.405 medici formaţi şi plecaţi din România profesează în Regatul Unit

Serviciul Național NHS din Marea Britanie a anunțat că numărul de angajați din afară veniți în Insulă, din ultimii cinci ani, s-a dublat; în context,  medicii și asistentele din țara noastră sunt, ca pondere, în top 10-ul statelor de proveniență. Astfel, potrivit datelor oficiale, 3.405 medici formaţi şi plecaţi din România, profesează în Regatul Unit.

Conform NHS, 34% dintre medicii noi din Marea Britanie din 2021 au fost instruiți inițial în străinătate, o creștere importantă față de 2015 când procentul era de doar 18%, notează Daily Mail.

Statisticile menţionează că 30.000 de medici din India și 17.000 din Pakistan profesează în unitățile medicale din UK, fiind printre cei mai mulți care lucrează în Regatul Unit.  Topul este completat de Nigeria, Egipt, Irlanda, Africa de Sud, Grecia, Sudan, Italia și România.

Cifrele pentru asistenții medicali sunt similare.

Conform surselor amintite, numărul asistenților medicali instruiți în străinătate care lucrează în sistemul medical din Marea Britanie a crescut la 34% în 2021.

Un număr de 663 asistente medicale care au studiat în România au ales să plece peste hotare şi să își practice meseria în spitalele din Marea Britanie datorită salariilor şi condiţiilor civilizate, fiind vorba doar de cadrele medicale care lucrează în spitale, nu și în centre pentru vârstnici.

Statisticile notează că unul din trei medici și asistente care s-au alăturat NHS în Anglia, anul trecut, au fost recrutați din străinătate. Situaţia provoacă şi îngrijorări faţă de faptul că serviciul de sănătate britanic devine dependent de străini al căror număr s-a dublat între 2014 şi 2021.

Ministerul Sănătăţii:… „trebuie să găsim soluţii”

În contextul în care majoritatea localităţilor din ţară sunt în deficit de cadre medicale, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a anunțat intenţia formării unui grup de lucru care să încerce „reforma” asistenţei medicale primare.

.