Egiptul va semna un acord cu Fondul Monetar Internațional pentru un împrumut de 4,8 miliarde de dolari

Egiptul va semna un acord cu Fondul Monetar Internațional pentru un împrumut de 4,8 miliarde de dolari
Foto: 9am.ro

Egiptul va semna un memorandum cu Fondul Monetar Internațional referitor la un împrumut de 4,8 miliarde de dolari înainte de plecarea delegației FMI de la Cairo, miercuri, transmite Reuters.

Cabinetul egiptean se va întâlni marţi cu preşedintele Mohamed Mursi pentru a discuta „planul de dezvoltare al guvernului„, a anunţat premierul Hisham Kandil.

Guvernul de la Cairo plănuiește eliminarea subvențiilor pentru benzina cu cifră octanică 95 începând de miercuri sau joi, a declarat ministrul egiptean de finanţe Momtaz al-Said.

Această măsură relevă faptul că executivul egiptean este dispus să ia măsuri serioase pentru a obține un credit de la FMI.

Autorităţile de la Cairo trebuie să rezolve o criză a balanţei de plăţi şi să restabilească încrederea investitorilor, afectată de cele 18 luni de instabilitate politică, şi speră să ajungă la un acord cu FMI până la sfârşitul acestui an.

Deocamdată nu au fost date publicităţii detalii din acest plan economic însă o serie de oficiali guvernamentali au evocat posibilitatea reducerii subvenţiilor pentru combustibili, majorarea TVA-ului şi taxarea operaţiunilor de cotare publică iniţială.

O misiune FMI şi autorităţile de la Cairo au demarat negocierile pentru un program de sprijin pe data de 30 octombrie.
 

Tags: