Anunț ȘOC al autorităților: NU MAI SUNT BANI DE PENSII! Până când se mai fac plățile

Anunț ȘOC al autorităților: NU MAI SUNT BANI DE PENSII! Până când se mai fac plățile
Foto: Pixabay.com

Acuzații grave la adresa fostei guvernări.

INCENDIAR! LOREDANA GROZA A ÎNTRECUT ORICE LIMITĂ! TOȚI AU ÎNLEMNIT CÂND S-AU UITAT LA SÂNII NĂRĂVAȘI! (GALERIE FOTO)

Deputatul brăilean Emilia Meiroșu (Pro România) i-a acuzat pe cei de la PSD-ALDE că au încercat să îi păcălească pe bătrâni amânând aplicarea noii Legi a pensiilor până după 2020 și că în vistieria statului nu mai erau bani pentru plata pensiilor.

PROFEȚII APOCALIPTICE! BABA VANGA A ANUNȚAT MĂCELUL! VINE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL, FRAȚILOR

„Legea pensiilor trebuie să intre în vigoare, cu toate majorările, de la 1 ianuarie 2019, nu trebuie să aşteptăm până în anul 2021! Trebuie să fim corecţi cu cei peste 5 milioane de pensionari şi să beneficieze de măriri cât mai curând posibil. Dacă sunt bani la buget, de ce trebuie să aşteptăm până în 2021? Tocmai de aceea, colegii deputaţi din PRO România au depus un amendament pentru ca toate majorările prevăzute de lege să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019”, afirmă Emilia Meiroşu, într-un comunicat de presă.

TRAGEDIE TOTALĂ PENTRU CĂTĂLIN BOTEZATU! OPERAȚIA CUMPLITĂ NU A REUSIT! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)

„Cetăţenii au nevoie de majorări în prezent, pentru că acum sunt creşteri de preţuri. Deja se vorbeşte despre o creştere cu 30% la produsele de bază în decembrie 2018, comparativ cu anul trecut! În cazul în care Guvernul Dăncilă-Dragnea nu face tot posibilul pentru ca toate majorările promise de legea pensiilor să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, există un singur motiv: nu sunt bani! Aşadar, legea pensiilor este o minciună, praf în ochii pensionarilor!”, mai susține deputatul Pro România, potrivit obiectivbr.ro.

Emilia Meiroşu a propus ca soluţie pentru majorarea veniturilor pensionarilor suspendarea pentru 1 an a subvenţiei primite de partide şi utilizarea fondurilor pentru plata pensiilor.

„PSD a primit doar în luna septembrie 35 de milioane de lei, iar PNL – 16 milioane. Suma totală pentru 2018 plătită partidelor este de 190 de milioane de lei. Nu mai puţin de 300.000 de pensii minime ar fi putut fi acordate din această sumă”, a conchis Meiroşu.

Ultima oră
21:13 - Sorin Cîmpeanu: Vom debloca în scurt timp formularele prin care părinții își pot exprima intenția de vaccinare a elevilor. Nu îi vom dezavantaja în niciun fel pe cei care nu doresc sau pe indeciși (VIDEO)
20:51 - Ciprian Pandea (PNL Călărași), despre șeful interimar al Gărzii de Mediu: Alexandru Lucian Vasile era adjunctul lui Octavian Berceanu, cu care a colaborat foarte bine, și este un om cu studii în domeniu
20:50 - Cine e noul șef al Gărzii de Mediu: Fiul primarului PNL din Jegălia a fost numit interimar în locul lui Octavian Berceanu, demis de Florin Cîțu în ciuda rezultatelor semnificative
20:39 - Octavian Berceanu: Demiterea mea se reflectă direct asupra calității aerului pe care îl respirăm, a vieții pe care o ducem și a modului în care gestionăm mediul și sănătatea noastră (VIDEO)
20:39 - Radu Oprea, despre partidul lui Liviu Dragnea: Au mai fost încercări ale foștilor lideri PSD, dar astăzi niciunul nu este un partid parlamentar (VIDEO)
20:11 - Sorin Cîmpeanu: Certificatul digital nu este o regulă aplicabilă în școli / Se discută și o posibilitate de extindere a testării (VIDEO)
19:55 - DSU o contrazice pe Dana Budeanu și lămurește situația de la Floreasca: Sunt internați 11 pacienți în ATI, dintre care doar 3 sunt vaccinați cu schema completă
19:48 - Sorin Cîmpeanu: Dacă se păstrează viteza de creștere a incidenței în București, vom ajunge la 6 la mie în octombrie. Previziunile specialiștilor spun că pragul va fi depășit pe o perioadă relativ scurtă (VIDEO)
19:31 - Campania de vaccinare înaintează lent: Circa 12.000 de persoane vaccinate în 24 de ore
19:29 - Bucurie mare în familia regală. Prințesa Beatrice a născut o fetiță (FOTO)