Peste 100 de experţi din 20 de ţări din regiunea Asia-Pacific au adresat comunităţii internaţionale un apel de a acţiona concertat şi repede pentru a controla preţurile alimentelor şi a evita o criză precum cea din 2007-2008, transmite Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Participanţii susțin necesitatea unor investiţii pe termen lung în agricultură şi a unor fonduri de asistenţă socială care să-i ajute pe micii producători şi consumatori în perioadele de lipsă de alimente, potrivit unui comunicat de presă.
”Trebuie să acţionăm de urgenţă pentru a stăvili creşterea preţurilor alimentelor, care ar putea avea un impact grav în ţările nevoite să importe alimente pentru a-şi acoperi cererea”, a spus reprezentantul pentru Asia-Pacific al FAO, Hiroyuki Konuma.
Riscul derivă din pierderile cauzate de secetă în ceea ce priveşte recoltele din ţări precum SUA, Kazahstan, Rusia şi Ucraina şi din scumpirea pe pieţele internaţionale a unor cereale precum porumbul şi grâul.
În ciuda dezvoltării economice avansate, regiunea Asia-Pacific avea, în 2010, 578 de milioane de persoane subnutrite, adică 62% din totalul persoanelor subnutrite la nivel mondial. Costul unor cereale de bază precum porumbul şi grâul a crescut între 10 – 20% în ultimul an, situaţie care afectează mai ales familiile cu venituri mai mici, care cheltuiesc 70% din venituri pe mâncare.