FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an

FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Apar vești triste de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind evoluția economică a României. Estimările privind creșterea economică au fost înrăutățite, de la 3,3%, cât arătau prognozele în octombrie, până la 1,6%, potrivit Agerpres.

FMI estimează că, după o creştere de 0,9% anul trecut, PIB-ul României se va situa la 1,6% anul acesta, urmând să accelereze până la 2,8% în 2026.

De asemenea, instituţia financiară internaţională se aşteaptă la o atenuare a deficitului de cont curent al României, până la 7,6% din PIB în 2025 şi 7,4% din PIB în 2026, de la un nivel de 8,3% din PIB în 2024. În octombrie, FMI previziona o reducere a deficitului de cont curent până la 7% din PIB în 2025.

În ceea ce priveşte inflaţia, FMI prognozează că România va înregistra o creştere medie anuală a preţurilor de 4,6% în 2025 şi de 3,1% în 2026, după o creştere de 5,6% anul trecut. În octombrie, FMI estima o inflaţie de 3,6% în 2025.

În privinţa ratei şomajului, FMI estimează că acesta va rămâne stabilă la un nivel de 5,4% în 2025, urmând a se reduce uşor la 5,2% în 2026. În octombrie, FMI previziona o rată a şomajului de 5,4% în 2025.