FMI își amână vizita în România. Victor Ponta: Vor veni după referendum

FMI își amână vizita în România. Victor Ponta: Vor veni după referendum

Premierul Victor Ponta a prezentat luni, în cadrul unei conferințe de presă, câteva măsuri economice adoptate de Executiv în ultimele două luni. Cu acest prilej el a precizat că delegația comună a CE, BM ȘI FMI se va afla în România imediat după referendumul din 29. Deși era programată pentru 24 iulie, vizita a fost amânată din cauza campaniei electorale pentru referendum.

”Am încercat, prin măsurile adoptate, să asigurăm și să implementăm tate obligațiile pe care România și le-a asumat față de Comisia Europeană, să reparăm greșelile impuse și făcute de Traian Băsescu și guvernele PDL„ a declarat

Premierul a prezentat câteva măsuri adoptate până în prezent pentru stimularea economiei, stimularea mediului de afaceri și de simplificare a sistemului fiscal.

Ponta a prezentat și cinci măsuri ce urmează a fi implementate pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă.

plata TVA la încarsare pentru firmele cu cifra de afaceri mai mică de 500.000 de euro, cu condiția ca decontările să se facă prin sistemul bancar;

eliminarea contribuțiilor la pensii, șomaj, și la fondul de sănătate pentru toți care angajează persoane aflate în somaj, cu vârta de sub 25 sau peste 55 de ani, pe o perioadă de un an;

TVA eligibil pentru decontare în cazul proiectelor finanţate din fonduri UE

plafon de deductibilitate crescut de la 20% la 50% în cazul investiţiilor în domeniul cercetării-dezvoltării;

scutirea de la plata penalităților pentru debitorii statului pentru obligațiile de plată achitate între 1.09 2012 și 31.12.2012.

Victor Ponta, conferință de presă pe tema măsurilor economice

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_21595').select();" id="embed_text_21595" />

Ultima oră
20:01 - Mamă, tată și fiu, răpuși de COVID-19 în aceeași zi. Cei trei erau nevaccinați și ajunseseră la spital în stare foarte gravă / Managerul SJU Giurgiu: Marea majoritate a cazurilor vin în ultimul moment (VIDEO)
19:37 - Probleme pentru Selly! Mesajul transmis de vlogger în toiul nopții: „Ne asigurăm că pe viitor nu mai încearcă nimeni să mă rănească sau să mă omoare…”
19:17 - 59.319 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care aproape 31.900 cu prima doză
18:56 - Ratingul României, reconfirmat de agențiile Standard & Poor`s și Moody`s. Perspectiva, stabilă
18:29 - Dan Tanasă: AUR va iniția procedurile parlamentare pentru controlul averii președintelui Klaus Iohannis
18:12 - Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național
18:01 - Raed Arafat (DSU): Trebuie oprit microfonul tuturor celor care dezinformează și spun oamenilor să nu se vaccineze, pur și simplu
17:42 - O pacientă COVID-19 a murit în timp ce era transferată în Ungaria / România a trimis și personal medical pentru a facilita comunicarea cu familiile persoanelor transferate
17:23 - Cristian Diaconescu: România rămâne pe ultima treaptă de rating recomandat investițiilor. Agențiile Moody` și Standard & Poor`s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte
16:57 - Dacian Cioloș, fără o strategie anti-pandemie, deși continuă să invoce criza sanitară pentru a obține voturi / Ministerul Sănătății a fost la USR în fosta coaliție, însă mandatele au fost marcate de controverse