FMI pune pe jar guvernul Ciolacu. O misiune a instituției și-a anunțat prezența la București

FMI pune pe jar guvernul Ciolacu. O misiune a instituției și-a anunțat prezența la București
FMI Sursa foto. FMI

O delegație FMI va face o analiză a ultimelor evoluţii economice şi o actualizare a prognozelor pentru perioada următoare. Misiunea își va începe vizita la București pe 3 februarie și o va încheia pe 7 februarie.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va efectua o vizită la Bucureşti, în perioada 3-7 februarie pentru o analiză a activității guvernului. Anunțul a fost făcut de Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Vizita survine în contextul situației dificile din punct de vedere fiscal-bugetar cu care se confruntă România.

„Echipa FMI se va întâlni cu reprezentanţi ai noului Guvern român şi ai Băncii Naţionale a României pentru a analiza recentele evoluţii financiare şi economice şi a actualiza perspectivele macroeconomice. Misiunea va fi condusă de Joong Shik Kang, care l-a înlocuit pe Jan Kees Martijn ca şef al misiunii FMI în România. Martijn a obţinut un nou post, în linie cu politicile interne ale FMI”, a transmis, într-un comunicat FMI.

Sud-coreeanul Joong Shik Kang este în prezent şeful misiunii FMI în România şi Grecia. Anterior, el a condus misiunea FMI în Hong Kong şi a fost adjunct al şefului misiunii FMI în China.

Anterior, a fost asistentul directorului Departamentului Asia şi Pacific şi şef al misiunii FMI în Insulele Marshall. Joong Shik Kang a studiat economia la Universitatea din Seul şi are un doctorat în economie obţinut la Universitatea Wisconsin-Madison.

România nu are un acord de finanțare cu FMI

România nu are în desfășurare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional. Instituția financiară evaluează periodic, anual, evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Astfel, consultările constituie un exerciţiu de supraveghere obligatoriu pentru toate statele membre.

Scopul acestora este de a examina situaţia financiare şi economică la nivel naţional. În funcție de concluziile analizei, oficialii Fondului vor formula o serie de recomandări generale cu privire la politicile monetare, politicile financiare şi economice care trebuie adoptate. Obiectivul urmărit este de a asigura stabilitatea și o evoluție pozitivă nivelul economiei.