O echipă a Fondului Monetar Internaţional (FMI) vine luni, în România, pentru discuții cu oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale despre starea economiei românești. Aceste consultări au loc periodic în toate statele membre FMI. La final, specialiștii vor formula recomandări.
Echipa FMI se va afla în România în perioada 25 septembrie – 4 octombrie, fiind condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru țara noastră, informează Agerpres, care citează un comunicat al instituției.
Consultările și analiza au loc în baza Articolului IV, fiind obligatorii pentru toate statele membre.
Echipa FMI va discuta cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale a României şi ai altor agenţii guvernamentale, cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale despre politicile economice ale țării noastre.
La finalul vizitei, e de aşteptat ca misiunea FMI să organizeze o conferinţă de presă. Scopul consultărilor în baza Articolului IV e formularea de recomandări pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.