Fondatorul Anonymous România, Valentin Gherebe, a fost găsit mort în propria locuință

Fondatorul Anonymous România, Valentin Gherebe, a fost găsit mort în propria locuință
Fondatorul Anonymous România, Valentin Gherebe, a fost găsit mort în propria locuință. Sursa: Facebook/Valentin Gherebe

Fondatorul Anonymous România, Valentin Gherebe, a fost găsit mort în propria locuință. Se pare că trupul acestuia se afla în stare avansată de putrefacție și a fost transportat la INML pentru efectuarea necropsiei.

Bărbatul nu împlinise vârsta de 44 de ani și, până la acest moment, nu suferea de vreo problemă de sănătate. Moartea acestuia a fost anunțată în cursul zilei de ieri.

Ce s-a întâmplat cu fondatorul petrecerilor Anonymous

La data de 31 ianuarie, prin apel la 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din Sectorul 1 a fost descoperit decedat un bărbat.

Este vorba despre Valentin Gherebe, care a fost găsit fără suflare.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.

Valentin Gherebe este fondatorul celebrului brand de petreceri Anonymous

Timp de doi ani, Valentin Gherebe a luat o pauză de la organizarea faimoaselor petreceri Anonymous. Acesta a declarat că nu se mai regăsea în ceea ce făcea și a simțit că are nevoie să se distanțeze o perioadă pentru a-și regăsi pasiunea de a organiza evenimente memorabile.

Acesta s-a mutat în Londra, unde s-a implicat în organizarea unor evenimente de amploare. Această experiență, spunea el, l-a ajutat să vină cu „insight-uri noi”, pe care ar vrea să le aplice și în România.