Fosta bancă Dexia vrea să vândă o parte din colecția sa de artă. Personalitățile din Belgia sunt indignate

Fosta bancă Dexia vrea să vândă o parte din colecția sa de artă. Personalitățile din Belgia sunt indignate
Foto: thetimes.co.uk

Fosta bancă Dexia din Belgia, naţionalizată şi redenumită Belfius, a anunţat că vrea să vândă o parte din colecţia sa de artă, lucru care a stârnit controverse în rândul personalităţilor din lumea artei şi politicii, informează AFP.

Banca deţine una din cele mai impresionante colecţii private de artă din Belgia, cu peste 4.500 de lucrări, printre care şi tablouri de Rubens, Jordaens, Ensor şi Magritte.

Instituţia financiară a hotărât de curând să-şi limiteze colecţia de lucrări realizate după 1830, data independenţei Belgiei. În calitate de bancă publică, Belfius are obligația unei gestiuni bune și de a face economii.

„Vom ceda lucrările mai vechi, dar nu am stabilit încă în ce condiții”, a declarat Moniek Delvou, purtător de cuvânt al băncii.

Decizia luată a indignat multe nume mari din lumea artei și politicii din această țară.

„Administratorii băncii au datoria să acţioneze în interesul acesteia şi ei trebuie să decidă ce este mai bine, dar vânzarea unei părţi din colecţie nu va aduce un câştig spectaculos”, a spus ministrul Întreprinderilor Publice, Paul Magnette.

Directorul Muzeului de Artă, Michel Draguet, a afirmat că „multe muzee străine se vor bucura de acest gest, având în vedere că nicio naţiune cât de cât educată nu l-a practicat”.

Statul belgian a devenit proprietarul Dexia Banque Belgique în octombrie 2011, pentru a evita desfiinţarea instituţiei financiare, după ce holdingul franco-belgian Dexia a devenit victima crizei datoriilor şi a fost desfiinţat.

Anul viitor, banca va renunța și la sponsorizarea echipei de fotbal FC Bruges.