Gigantul rus Gazprom asigură volumul normal de gaze Europei, însă nu poate onora cererile suplimentare

Gigantul rus Gazprom asigură volumul normal de gaze Europei, însă nu poate onora cererile suplimentare
Foto: puterea.ro

Gigantul rus Gazprom a anunțat că nu poate asigura volumul mai mare de gaze pe care îl solicită Europa Occidentală din cauza frigului, potrivit directorului adjunct al companiei, Aleksandr Kruglov, precizând că este asigurat fluxul normal, informează AFP. „Pentru moment, Gazprom nu poate livra volumul suplimentar de gaze solicitat de partenerii din Europa occidentală„, a anunţat oficialul companiei, precizat totuşi că volumele prevăzute în contractele actuale vor fi respectate.

Premierul Vladimir Putin a ordonat Gazprom să onoreze solicitările europene după asigurarea nevoilor interne ale Rusiei.

„Vă ordon să faceţi toate eforturile pentru a satisface nevoile partenerilor străini, însă scopul principal este să fie asigurate în primul rând nevoile interne ale Rusiei”, a spus acesta.

Uniunea Europeană anunţase că Rusia redusese livrările de gaze din cauza valului de frig care afectează teritoriul rus.

Aleksandr Kruglov a admis că volumul de gaze a fost redus cu 10 la sută mai multe zile, dând asigurări că acum s-a revenit la normalitate.

Tags: