Grecia a atras finanțare de trei miliarde euro printr-o emisiune de obligațiuni pe cinci ani

Grecia a atras finanțare de trei miliarde euro printr-o emisiune de obligațiuni pe cinci ani
Foto: telegraph.co.uk

Grecia a atras finanţare de trei miliarde euro printr-o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani, la un cost sub aşteptări, de 4,95%, depăşind cu 500 milioane euro suma vizată iniţial într-o operaţiune suprasubscrisă de circa opt ori, potrivit Financial Times.

Potrivit unei surse apropiate situației, emisiunea  a atras cerere din partea a peste 550 de investitori.

Băncile care au aranjat operaţiunea, Bank of America Merrill Lynch, Deutsche Bank, HSBC, Goldman Sachs, Morgan Stanley şi JPMorgan Chase, au preluat titluri de 1,3 miliarde euro, acoperind aproape jumătate din finanţare.

Emisiunea derulată joi reprezintă prima ieşire pe termen lung a Greciei pe pieţele financiare începând din 2010, când guvernul de la Atena a încheiat primul acord de finanţare externă cu UE şi FMI.

Grecia are în derulare un acord de finanţare externă cu UE şi FMI. Valoarea acordurilor încheiate în ultimii patru ani se ridică la 240 miliarde euro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`