Eșec în discuțiile dintre Atena şi partenerii săi din zona euro asupra prelungirii planului de salvare a Greciei, după reuniunea Eurogrup de miercuri, potrivit site-ului Ekathimerini. Părţile se vor întâlni din nou luni.
„Am explorat un număr de probleme, printre care şi programul actual de salvare a Greciei. Am discutat posibilitatea unei prelungiri (a planului de salvare). Unii preferă această opţiune, dar nu am ajuns încă la o concluzie. Vom avea nevoie de încă puţin timp”, a declarat joi la Bruxelles, într-o conferinţă de presă, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup.
Dijsselbloem a anunţat că toţi miniştrii de Finanţe din zona euro se vor întâlni din nou luni, în cadrul reuniunii obişnuite de lucru din această lună, pentru a reevalua situaţia, dar că nu vor avea loc discuţii între experţi ori vizite la Atena până atunci. Totodată, președintele Eurogrup a apreciat că „acord vindecător” ar putea să fie obţinut luni.
Surse guvernamentale de la Atena au declarat pentru Kathimerini că Grecia nu va accepta o prelungire a planului actual şi că negocierile vor continua cu scopul de a se ajunge la o „soluţie reciproc acceptabilă”.