Grecia vrea un acord cu creditorii internaționali pentru deblocarea programului de ajutor, dar FMI insistă pentru reforme dure

Grecia vrea un acord cu creditorii internaționali pentru deblocarea programului de ajutor, dar FMI insistă pentru reforme dure
Foto: pressalert.ro

Grecia își dorește ca în această lună să încheie un acord cu creditorii internaționali și să obțină deblocarea programului de ajutor de 7,2 miliarde de euro, dar Fondul Monetar Internațional insistă pentru instituirea de reforme dure în legislația muncii.

Autoritățile elene au nevoie de acest acord pentru evitarea incapacității de plată a datoriilor. Pe de altă parte, guvernul susține că reprezentanții FMI își doresc reducerea pensiilor și salariilor și adoptarea unei legislații care ar permite concedierile în masă, în condițiile în care șomajul este la cote maxime, scrie Mediafax.

Ministrul elen al Muncii, Panos Skourletis, susține că „țara a ales să își respecte obligațiile și să ajungă la un acord cu creditorii. Încercăm să avem acei bani”, subliniind că reprezentanții FMI sunt mai flexibili în ceea ce privește discuțiile, decât oficialii europeni.

Grecia are de achitat în aceasă lună circa 1 miliard de euro, motiv pentru care a cerut autorităților locale și instituțiilor statului să transfere lichiditățile la banca centrală pentru respectarea obligațiilor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)