Guvernul a suplimentat bugetul Capitalei cu 85 milioane lei pentru căldură și apă caldă

Guvernul a suplimentat bugetul Capitalei cu 85 milioane lei pentru căldură și apă caldă
Foto: ziuanews.ro

Guvernul a suplimentat bugetul Capitalei cu 85 milioane lei pentru asigurarea, în condițiile legii, a „continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică”, potrivit unei hotărâri aprobate joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), relatează Mediafax.

Hotărârea, aflată pe ordinea de zi a şedinţei de îndată a CGMB de joi, a fost aprobată de toţi cei 39 de consilieri prezenţi.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că banii sunt necesari pentru „a tampona” o serie întreagă de datorii pe care Elcen, furnizorul de energie termică al RADET, le are la distribuitorii de gaze.

„Cele 85 de milioane de lei au fost acordate pentru a ‘tampona’ o serie întreagă de datorii pe care Elcen le are către distribuitorii de gaze. Eu cred că toate lucrurile acestea vor intra în normal în momentul în care cele două entităţi (Elcen şi RADET – n.r.) se vor uni efectiv, datoriile vor fi stinse, nu numai cu ajutorul nostru, ci şi cu cel al Guvernului, astfel încât să pornim de la un moment T0”, a spus Oprescu, după votarea hotărârii.

Conform raportului de specialitate al proiectului hotărârii, bugetul municipalităţii se majorează cu 85 de milioane de lei la capitolul subvenţii pentru diferenţe de preţ şi tarif.

Suplimentarea bugetului Capitalei trebuia aprobată de consilierii generali până în 25 octombrie, aşa cum cerea ordinului ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin care s-au acordat aceşti bani.

Conform raportului, municipiului Bucureşti nu are contracte cu furnizorii de agent termic, respectiv Elcen, şi nici cu furnizorii de combustibil pentru producerea agentului termic, adică furnizorii de gaze naturale. „Mai mult, singura relaţie a municipalităţii Bucureşti în legătură cu furnizarea agentului termic la populaţie din reţeaua publică este reprezent de delegarea sau mandatarea RADET care se descarcă lunar de obligaţiile sale prin deconturi justificative (nu facturi)”, se mai arată în raportul de specialitate.

În 14 octombrie, CGMB a aprobat proiectul privind fuziunea RADET-Elcen, de care depinde, potrivit municipalităţíi bucureştene, rezolvarea problemelor legate de energia termică.

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) este în subordinea municipalităţii, iar Elcen – Electrocentrale Bucureşti, furnizorul de energie termică al RADET, aparţine Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie.

Noua entitate, care va rezulta în urma fuziunii RADET-Elcen, va fi în subordinea municipalităţii.

Ultima oră
13:51 - Florin Cîțu: Vreau mai multă implicare din partea Primăriei Capitalei în gestionarea valului 4 COVID / Laude pentru Cseke Attila, interimarul de la Sănătate (VIDEO)
13:41 - Loredana Groza, anunț după ce duminică a fost luată cu ambulanță. Cum se simte artista
13:37 - IOS 15, lansat oficial. Ce aduce nou sistemul de operare de la Apple
13:28 - Acces Direct, de la Antena 1, vine cu o nouă blondină: Cosmina Scăunașu. Cine este ea şi ce a spus Mirela Vaida
13:23 - Explozie a cazurilor de COVID: 6.789 în ultima zi, din care peste 1.000 doar în București. Încă un județ a intrat în scenariul roșu / Pandemia a mai făcut 129 de victime / 990 de pacienți la ATI, din care 20 sunt copii
13:11 - Florin Cîțu: O să cer o anchetă pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4 de Ministerul Sănătății
13:10 - UE susține Franța, în conflictul cu SUA, pe tema submarinelor nucleare. Care a fost poziția oficială a României / Scandalul se poate extinde și la noi, unde Naval Group a câștigat un contract pentru corvete, care încă nu a fost semnat
13:00 - Vlad Voiculescu (USR PLUS): Campania de vaccinare e un eșec. Problemele – Prioritizarea esențialilor și concursul întru relaxare, când vaccinarea deja încetinea
12:43 - Sute de centre de vaccinare anti-COVID au fost închise temporar. Câte mai sunt funcţionale
12:37 - Ionuț Moșteanu (USR PLUS), despre premier: L-a demis pe Octavian Berceanu de la Garda de Mediu și l-a înlocuit cu fiul unui primar PNL care și-a făcut averea tăind păduri. Ăsta e Florin Cîțu! (VIDEO)