Guvernul de la Roma a propus un plan pentru liberalizarea economiei Italiei

Guvernul de la Roma a propus un plan pentru liberalizarea economiei Italiei
Foto: blog.panorama.it

Guvernul tehnocrat al Italiei a finalizat o serie de măsuri menite să liberalizeze economia statului, care se îndreaptă cu pași repezi spre o nouă recesiune, pe fondul protestelor ce continuă în întreaga țară.

Economia Italiei a fost încetinită zeci de ani de trei restricții: o competiție insuficientă, o infrastructură inadecvată și proceduri admistrative”, a declarat premierul Mario Monti, potrivit Financial Times.

Deciziile au fost luate la capătul unei şedinţe maraton, încheiată la primele ore ale dimineţii de către guvernul de la Roma.

Planul, adoptat în unaminitate de miniştrii cabinetului Monti, a stârnit deja nemulţumiri în rândul mediilor corporatiste.

Ideea liberalizării economiei va duce la eliminarea obstacolelor care stau în calea creşterii economice a Italiei.

Planul guvernului italian prevede creşterea numărului licenţelor de taxi, a farmaciilor şi notariatelor, acordarea libertăţii proprietarilor de staţii de carburant de a se alimenta de oriunde doresc.

Premierul italian Mario Monti se află sâmbătă în vizită în Libia, unde va discuta despre sprijinul Romei pentru autorităţile care au succedat regimului Gaddafi în tranziţia către o ţară democratică.

Tags: