Guvernul din Polonia vrea ca băncile să adopte dobânzi negative pentru creditele în franci

Guvernul din Polonia vrea ca băncile să adopte dobânzi negative pentru creditele în franci
Foto: secularism.org.uk

Guvernul din Polonia a propus băncilor de pe piața locală să adopte dobânzi negative pentru creditele ipotecare în franci, pentru a veni în sprijinul celor 500.000 de polonezi împrumutați în moneda elvețiană.

„Le-am spus clar băncilor, iar acestea au fost de acord să ia în considerare aplicarea ratelor negative ale dobânzii. Riscul pieţei afectează atât băncile, cât şi clienţii. Clientul acceptă riscul fluctuaţiei schimbului valutar, în timp ce banca îşi asumă riscul modificărilor dobânzilor”, a declarat Mateusz Szczurek, ministrul polonez de Finanţe, citat de Bloomberg.

În plus, premierul Ewa Kopacz a cerut autorităţilor de reglementare să verifice în ce măsură contractele de împrumut permit introducerea dobânzilor negative.

Totalul creditelor ipotecare în franci se situa la 36 de miliarde de dolari în Polonia, la finalul lunii noiembrie a anului trecut.