Guvernul va majora salariile angajaţilor INS, după ce instituţia a reclamat că îi pleacă personalul din cauza banilor puțini

Guvernul va majora salariile angajaţilor INS, după ce instituţia a reclamat că îi pleacă personalul din cauza banilor puțini

Guvernul va majora salariile angajaţilor din Institutul Naţional de Statistică pentru a opri plecarea lor către sectorul privat, informează Mediafax. Conducerea INS s-a plâns că între 70 și 100 de angajați demisionează anual din cauza salariilor mici, în medie de 1.500 de lei lunar, iar posturile libere nu pot fi ocupate.

În prezent, în Institutul Naţional de Statistică lucrează1.758 de salariaţi. În acest moment, instituţia are 137 de posturi vacante dintr-un total de 1.895 de posturi aprobate, INS ocupând însă, din punctul de vedere al câştigului salarial mediu brut, locul 65 din cele 72 de ministere şi organe centrale.

Urmare a acestei situaţii, la nivelul Guvernului a fost redactat un proiect de ordonanţă de urgenţă în baza căruia salariile angajaţilor INS, inclusiv personalul din direcţiile regionale şi judeţene de statistică, vor fi majorate, la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din Secretariatul General al Guvernului, impactul bugetar aferent pe cheltuielile de personal ale bugetului de stat fiind calculat la 31,4 milioane lei pentru anul viitor şi la peste 34,2 milioane lei anual pentru intervalul 2016-2018.

Nivelul concret al noilor salarii va fi stabilit prin ordin comun al secretarului general al Guvernului şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`