BNR a anunțat că dorește extinderea reglementărilor referitoare la finanţarea în valută pentru toţi debitorii neprotejaţi faţă de cursul de schimb, inclusiv IMM-uri, așa cum se întâmplă și în cazul populaţiei, pe fondul ponderii mari a creditelor în devize străine pentru IMM şi a gradului înalt de neperformanţă
„Ponderea mare a creditelor în valută acordate IMM (în mare parte neprotejate la riscul de curs de schimb) va conduce probabil la iniţierea de măsuri pentru extinderea reglementărilor privind creditarea în valută la toţi debitorii neprotejaţi faţă de acest risc, inclusiv IMM, în conformitate cu recomandările CERS”, potrivit Raportului BNR asupra stabilităţii financiare, ediţia 2012, citat de Mediafax.
În prima parte a anului întreprinderile mici şi mijlocii au consemnat un risc de debit în creștere, cu o rată a împrumuturilor neperformante de 23,2% în iulie, comparativ cu 15,1% în decembrie
2010, iar rata creditelor neperformante în cazul corporaţiilor a fost în iulie de 4,3%.
Majorarea riscului în cazul IMM-urilor a avut loc pe fondul unei rate subunitare de acoperire a cheltuielilor cu dobânzile din profituri, a diminuării marjei profitului brut și a fluxurilor de numerar generate din activitatea de bază care au scăzut cu 7,3% în decembrie 2011 faţă de decembrie 2010.
„Cea mai mare dificultate în identificarea de resurse financiare pentru onorarea obligaţiilor scadente a fost înregistrată de către IMM. Durata medie de încasare a creanţelor IMM s-a stabilizat în anul
2011, dar se menţine la un nivel ridicat (media este de 119 zile în anul 2011 faţă de 117 zile în anul 2010″, se mai arată în raportul BNR.
Reprezentanţii Băncii centrale au precizat că recomandările Comitetului European de Risc Sistemic (CERS) referitoare la măsurile de protecţie a debitorilor faţă de riscul valutar trebuie fie adoptate în legislaţia internă, fie respinse pe baza unei analize care să arate că nu există pericole pe diferitele segmente de clienţi.
Până la finele acestui an BNR va trebui să ia o decizie, iar din analizele efectuate până acum rezultă că, cel mai probabil, vor fi modificate regulamentele pentru a introduce criterii de creditare şi de analiză a riscurilor la finanţările în valută acordate IMM-urilor.