În vestul țării e criză de electricieni. Angajatorii se plâng că nu găsesc forță de muncă, deși au împânzit țara cu anunțuri. În aceste condiții, o firmă care asigură mentenanța liniilor electrice în județul Timiș va aduce electricieni din Serbia.
Întrucât tinerii nu mai optează pentru școli de meserii, și așa foarte puține la nivel național, firmele nu fac altceva decât să caute personal necalificat, să-l instruiască pentru reconversia profesională, pentru ca apoi să-l angajeze și să-l formeze prin practică.
"Deci le plătim școala, îi aducem la practică și îi învățăm. În ultima vreme, am școlarizat și calificat peste 40 de persoane", explică Horațiu Rada, asociat și administrator al firmei Cons Electrificarea Instal din Timișoara, specializată în consultanță, proiectare și execuție de rețele electrice, scrie Profit.
Salariile nu sunt deloc mici, doar că tinerii vor să stea la birou, lasă Rada să se înțeleagă.
Astfel, un electrician de nivel mediu poate ajunge la salariu net de peste 3.000 de lei pe lună, plus tichete, plus bonusuri, plus ore suplimentare, în condițiile în care sunt dispuși să le facă.
“O să aducem forță de muncă de dincolo de granițele României, să le asigurăm condiții de masă, cazare, transport, plus instruire. În Serbia am găsit forță de muncă calificată, oameni care doresc să vină, iar în momentul de față suntem în discuție cu Oficiul de Imigrări", mai spune omul de afaceri.