Încă 15 kilometri din autostrada de Centură București au primit autorizație de construire

Încă 15 kilometri din autostrada de Centură București au primit autorizație de construire
Sursa Foto: economica.net

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a emis miercuri autorizația de construire pentru încă un sector din lotul II Vidra – Bragadiru al Autostrăzii A0 – Centura București Sud, aproximativ 15 km de autostradă. Astfel, turcii de la Alsim Alarkoauliber la construit, pe lângă cei 1,7 kilometri unde au demarat lucrările încă din toiul verii.

Turcii de la Alsim Alarko au primit autorizație de construire pentru încă 15 km între Vidra și Bragadiru

”Încă o etapă importantă pentru realizarea A0, cel mai important proiect rutier din Regiunea București-Ilfov. Am semnat autorizația de construire pentru încă un sector din Lotul II al A0 Sud, aproximativ 15 km de autostradă, porțiunea care trece prin localitățile Bragadiru, Măgurele, Jilava, Dărăști, 1 Decembrie, Vidra și Cornetu”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, potriviteconomica.net.

Autostrada de Centură București A0 face parte dintr-unproiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 pan-european. Aceasta va avea o lungime totală de 101 km.

”Așa cum am promis, în maximum 2 ani (2022), vom finaliza cele 5 pasaje pe actuală Centură a Bucureștiului, respectiv Mogoșoaia, Berceni, Cernica, Domnești și Popești-Leordeni (Olteniței) și, în maximum 3 ani (2023), cele 3 loturi de pe A0 Sud, adică 52 de km din Autostrada de Centură București Sud”, a reamintit Scrioșteanu.

Contractul are o valoare de peste 750 de milioane de lei

Contractul pentru lotul II de pe noul inelde centură al Capitaleia fost semnat în martie anul trecut cu compania din Turcia Alsim Alarko și are o valoare de 750,85 milioane de lei.

Lucrările pe acest lot ar trebui finalizate până la începutul anului 2023. Compania Alsim Alarko a mai câștigat și contractul pentru lotul 1 Glina – Vidra din A0 Sud, cu o valoare de 830,68 milioane de lei. Acesta are ca termen de finalizare a lucrărilor luna iunie 2023.