Fostul ministru al Finanțelor, Ioana Petrescu, a prezentat pe pagina personală de Facebook un raport al măsurilor luate de guvernul Ponta care au dus la creșterea PIB-ului.
Astfel, sunt prezentate cifre ale creșterii numărului de salariați după reducerea CAS, eliminarea a 92 de taxe anul trecut sau reducerea la 9% a TVA-ului la alimente.
„Economia României crește cu aproape 4%: avem o creștere de 3,7% a trim II 2015 față de trim II 2014 și de 3,8% a semestrului I 2015 față de același semestru al anului trecut. Ce măsuri au dus la această creștere sustenabilă a economiei?
1. reducerea CAS a condus la creșterea numărului de salariați cu 102.000 persoane de la momentul introducerii măsurii până în iunie 2015
2. scutirea de impozit a profitului reinvestit și eliminarea a 92 de taxe anul trecut au dus la o creștere a investițiilor străine directe cu 39,18% în semestrul I 2015 comparativ cu același semestru al anului trecut și cu 268,32 în iunie 2015 relativ la iunie 2014
3. reducerea TVA la pachetele all-inclusive a stimulat turismul și a dus la o creștere de 13,4% a sosirilor de vizitatori străini în mai 2015 față de mai 2014
4. creșterea salariului minium îmbinată cu reducerea CAS a dus la creșterea salariului mediu lunar cu 7,77% în iunie 2015 relativ cu iunie 2014
5. reducerea TVA la 9% la produsele alimentare a dus la o încurajare a industriei alimentare care se observă în creșterea cifrei de afaceri din industrie cu 6,5% în iunie 2015 comparativ cu iunie 2014„, explică Petrescu.